Numai Uși – ușile de interior care dau personalitate și caracter unei locuințe

11 mai 2020

10:15:32

Perioada din ultimele săptămâni ne-a dat ocazia să petrecem mai mult timp în locuințele noastre, și să apreciem tot mai mult calitatea unui interior bine realizat, confortabil, primitor și cu o notă de personalitate. Iar dintre toate posibilitățile de decorare și punere în valoare a unui interior, ușile sunt elementele cheie, fie că vorbim de camere de zi, dormitoare, spații utilitare sau zone de trecere. 

Ușile de interior sunt mai mult decât simple piese de mobilier

Ele ne dau prima impresie despre o încăpere, chiar încă înainte de a intra în ea. Dincolo de nevoile de delimitare a zonelor, ușile de interior îndeplinesc și o funcție estetică, de a marca spațiul respectiv, de a filtra lumina, de a da da o notă de intimitate care ar lipsi altfel. Iar prin decorațiunile specifice și elementele de feronerie, ușile de interior adaugă un plus de stil unei încăperi.

De aceea e foarte important ca ușile de interior să se integreze în mod armonios cu stilul amenajării interioare și cu restul mobilierului, atât în ceea ce privește materialele folosite, culorile, modelul cât și accesoriile. Pentru alegerea ușilor de interior trebuie ținut cont de asemenea de factorul de siguranță, rezistență, destinația încăperii, prezența copiilor, a persoanelor cu nevoi speciale ori a animalelor de companie, etc. 

În general ușile de interior trebuie alese înainte de montarea pardoselilor, deoarece îmbinarea a două tipuri de pardoseli diferite trebuie să se afle sub foaia de ușă; astfel este necesar să se aleagă modelul de ușă înainte de montarea pardoselilor. De asemenea, în momentul în care se montează ușile, toate finisajele de interior trebuie să fie finalizate: zugrăvitul, montajul faianței ori a gresiei, lipitul tapetului, etc. Constituie de asemenea un avantaj ca principalele piese și elemente de mobilier să se afle deja în încăperea respectivă.

Dimensiunile ușilor de interior sunt standard, astfel că există întotdeauna ușa potrivită pentru orice încăpere, iar construcțiile moderne țin seama de aceste dimensiuni. Există de asemenea posibilitatea de a se realiza uși și pentru goluri cu dimensiuni  atipice, dar asta implică de obicei anumite ajustări și modificări, cu costuri suplimentare.

Materialele preferate pentru uși de interior sunt lemnul, furnirul de lemn, sticlă, metalul, ori combinații din aceste materiale. Toate materialele sunt proiectate pentru durabilitate și performanță pe termen lung. Această performanță se traduce în siguranță, longevitate și nu în ultimul rând, în valoarea estetică și decorativă. Se poate opta pentru furnire naturale ori sintetice, care vin într-o gamă diversă de culori și modele. În ce privește sticla, se poate alege din metraje de sticlă, simplă ori cu diverse motive, sau sticlă personalizată cu modele la cerere prin pictură, șablare, vitralii.

În această perioadă, proiectul tău se poate desfășura conform planului, fără să ieși din casă. Partenerii noștri Numai Uși așteaptă să fie contactați pentru o programare la tine acasă. Iar dacă nu ești încă hotărât de produsul pe care ți-l dorești, echipa Numai Uși se poate prezenta la dvs. acasă cu mostre, să poți lua o decizie în siguranță.

Posesorii cardului Blitz VIP beneficiază de 5% discount la toată gama de uși (exclus gama Reverse) și 10% discount la achiziționarea de peste 10 buc. (exclus gama Reverse).


11 mai 2020

10:15:32