Mutarea sau relocarea poate fi cel mai perturbator moment din viața unei companii. Poate însemna timp pierdut cu împachetatul, inventarierea, transportul, apoi despachetarea și amenajarea noului spațiu. O astfel de rupere de ritm îți poate pune firma pe pauză câteva zile bune, apoi îți poate lua câteva săptămâni să repornești ”motoarele” la întreaga lor capacitate.
Cum ar fi ca altcineva cu experiență să preia această laborioasă activitate cu multe operațiuni de coordonat și să se ocupe de mutarea efectivă:
– împachetarea și despachetarea documentelor și arhivei,
– dezasamblarea și asamblare mobilierului de birou
– manipularea echipamentelor grele de IT și multe altele?
Te vezi făcând toate aceste lucruri pe cont propriu, fără ajutor specializat?
Atunci când vine vorba de mutarea sediului, dacă apelezi la o firmă specializată în mutări, cum e Mutanții, lucrurile se pot derula în felul următor:
Pasul 1 – Planul Mutării
După ce-i contactezi, un reprezentant vine la fața locului pentru a face o estimare gratuită și a stabili mai exact ce volum trebuie mutat, ce materiale sunt necesare pentru împachetare și de cât personal e nevoie pentru mutare. Faceți împreună un plan al mutării cu toate detaliile și indicațiile necesare de știut în avans. Pe baza evaluării, de obicei în aceeași zi, primești și oferta de preț.
Pasul 2 – Livrarea materialelor
Pentru împachetare îți pot fi puse la dispoziție, la cerere, materialele rezistente care să asigure transportul obiectelor în siguranță – cutii de diverse mărimi, folie stretch, folie cu bule. Mai poți folosi sfori, bandă adezivă și saci menajeri.
Pasul 3 – Împachetarea
Pentru împachetare îi poți aștepta pe Mutanți la data stabilită sau îți poți mobiliza echipa să împachetați lucrurile pe cont propriu pentru a reduce costurile. Altfel, la ora stabilită, echipa Mutanților sosește pentru a împacheta și încărca obiectele – arhiva, documente, echipament IT etc.
Cât despre mobilierul mai voluminos, de ex. șifoniere mai mari decat cele cu două uși, acestea sunt demontate de către mutanți, urmând a fi montate ulterior în noua locație.
Pasul 4 – Etichetarea
Având o experiență de peste 15 ani în mutări naționale și internaționale, Mutanții au un sistem profesional de etichetare a obiectelor ce urmează să fie mutate.
Pasul 5 – Transportarea
Obiectele împachetate sunt încărcate în camioane și transportate în siguranță către noua locație, unde sunt plasate și repartizate conform indicațiilor primite.
Relocări de firme internațional
Mutanții au pus umărul la relocarea multor firme cum ar fi BT, Endava, Fortech, IQUEST, și au oferit servicii de mutare internaționale la prețuri avantajoase în: Ungaria, Austria, Germania, Italia, Franța, Slovenia, Serbia, Belgia, Olanda, Anglia, Norvegia, Suedia, Finlanda, Spania.
Depozitarea
În cazul în care nu ai unde să muți imediat obiectele, Mutanții îți pot pune la dispoziție un spațiu de depozitare în depozitul compartimentat, de 1800 mp, din Gilău, județul Cluj.
Curățenia de după mutare
Dacă îți faci griji pentru curățenia de după mutare, Mutanții îți vin în ajutor și cu acest aspect! Curățenia de după mutare va fi asigurată de către o firmă specializată!
Vremurile când îți pierdeai o zi întreagă cu angajații, chinuindu-te să te muți, cu mobilă lovită, pereți zgâriați și vecini iritați, sunt apuse. Așadar, apelează cu încredere la Mutanții!
Prin intermediul cardului BLITZ VIP, beneficiezi de o reducere de 10% la serviciile lor!
25 ianuarie 2021
18:19:12