Ziua mutării: mai puțin stresantă cu Mutanții!

4 martie 2021

20:30:11

Imaginează-te într-un viitor nu foarte îndepărtat, imediat după marele moment al mutării, înconjurat de cutii, multe și felurite cutii și saci! Adunate toate în mijlocul noii tale case, iar tu nu ai nici cel mai mic indiciu de unde să începi.

Ai avea nevoie pentru început de ibricul de cafea și de cafea, normal, apoi de o ceașcă măcar, verifici în câteva cutii mai mici care ți se par a fi mai adecvate pentru un conținut atât de fragil, dar nu… nu dai decât de câteva vase și oale, și nicio linguriță și nicio ceașcă. Și pe unde o fi zahărul?! Apoi cum faci rost de niște haine curate și călcate ca să nu întârzii la birou?

Felicitări! Ești în clubul select al celor care nu și-au planificat momentul mutării și acum se gândesc că le-ar fi fost utilă măcar o minimă planificare. Nu-i nimic, te ajutăm noi să treci cu bine peste acest hop, în caz că situația descrisă este doar una ipotetică în viitor și nu cea din prezent.

Așadar, cum faci să nu ajungi în acel club select? Avem pentru tine varianta în care faci totul de unul singur, și a doua în care angajezi o firmă de mutări, de exemplu, pe Mutanții. Îți vom explica la fiecare pas care sunt avantajele. Tu alegi cu cine joci finala din vechea ta locuință. 

Fă un plan al mutării cu tot ce implică mutarea

Elefantul se mănâncă bucățică cu bucățică. Dar totuși cu ce începi, cu coada sau cu trompa? Fă-ți o listă cu tot ce implică mutarea, calculează și stabilește etape – care sunt acele lucruri de care ai nevoie într-o zi normală, cu prioritate.

Construiește lista în jurul tabieturilor tale și ale familiei tale. Care e primul lucru pe care îl faceți dimineață? Ai nevoie de produsele de îngrijre prima dată pentru toaleta de dimineață? Poate de salteluța pentru stretching? Apoi, de setul de cești și de ibricul de cafea, zahăr, că nu se poate fără și, normal, de cafea? Ce-ar fi să le pui pe toate acestea împreună într-o cutie, chiar dacă logica îți spune că zahărul și cafeaua trebuie să meargă la alimente și ibricul de cafea la oale, iar ceștile la … vase și alte tacâmuri. Regândește așadar organizarea lucrurilor în cutii!

Deci, planul tău ar trebui să includă ordinea lucrurilor de care ai nevoie imediat cum ajungi la noua locație, apoi de cele de mai târziu, de a doua zi, și tot așa mai departe. 

Stabilește lista cu lucrurile de împachetat, ordinea despachetării lor și camera unde să fie depozitate – produsele de îngrijire la baie, vasele la bucătărie, cărțile în living.

În caz că vrei să lucrezi cu o firmă specializată, după ce-i contactezi, un reprezentant va veni la fața locului, va face o estimare gratuită și te va ajuta să stabilești mai exact ce volum trebuie mutat, ce materiale sunt necesare pentru împachetare și de cât personal e nevoie pentru asta. Te va ajuta să faci exact planul mutării cu toate detaliile și indicațiile necesare de știut în avans. Apoi îți va face o ofertă de preț. Dacă toate sunt bune și frumoase până aici, să trecem mai departe.

Ce materiale trebuie să cumperi pentru momentul mutării? 

Următoarea ta preocupare va fi –  ce materiale să cumperi pentru împachetat?

Trebuie să împachetezi lucrurile în funcție de cât de fragile sunt, de greutatea pe care o au și de cât de valoroase sunt. Așadar fă rost de următoarele materiale:

– Cutii de carton,

– Saci menajeri de unică folosință

– Folie adezivă

– Etichete

– Folie protectoare cu bule pentru obiecte fragile

Dar înainte de a comanda cutii noi, redescoperă prin debarale cutii vechi, de la electrocasnice, scutece sau încălțăminte. Orice cutiuță sau cutioanță poate fi acum utilă!

Nu te putem ajuta cu sfaturi de genul – câte cutii noi să cumperi. Apreciază volumul lucrurilor pe care le ai în casă, adaugă la estimare un oarecare surplus, să fie, apoi fă comanda de cutii. Măcar pentru lucrurile de valoare. Pe restul le poți împacheta în saci menajeri ceva mai rezistenți.

Sau firma de mutări îți poate pune la dispoziție pe baza estimărilor, materialele de împachetat pe baza experienței lor de peste 15 ani de mutări. Materialele solicitate vor asigura transportul obiectelor în siguranță – le poți solicita cutii de diverse mărimi, folie stretch, folie cu bule, saci menajeri rezistenți. 

Ziua împachetării, ziua sortării

Relocările sunt niște ocazii minunate de a revizui utilitatea fiecărui obiect și de a-i decide soarta – ”păstrăm”, ”donăm” sau ”aruncăm”. Nu totul merită, așadar, salvat pentru noul start pe care ți-l dorești. Debarasează-te de lucrurile care și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul, și nu-și mai găsesc locul în viața ta de acum. Sau de lucrurile pe care nu ții minte să le fi folosit în ultimii 5 ani! Începuturile noi sunt pline de avânt și entuziasm, vei avea nevoie de mult spațiu liber pentru noua ta viață, în noua ta casă. Așadar, sortează! Iar lucrurile păstrate vor necesita etichetare. 

Ca să nu te rătăcești prin hățiș, etichetează!

E important să eviți situația în care ”nu știi de unde să le iei și unde le pui”. Ar trebui să știi ce conține fiecare cutie și unde va fi depozitată. Nu vei despacheta totul deodată, de aceea e bine să gândești întregul proces în etape de despachetat. Fiecare cutie va merge într-o cameră și vei ști exact când s-o desfaci, adică la momentul potrivit, conform planului de despachetare stabilit inițial.

Așadar fii riguros în privința conținutului cutiilor. Fă o listă de inventar cu lucrurile pe care le împachetezi în cutia X, care va merge în camera Y și va fi despachetată în ziua 1 sau a câta stabilești, în funcție de priorități. Rostul etichetelor este să te ajute pe tine să navighezi hățișul de lucruri aglomerate în cutii, așadar fii creativ în codarea lor. 

Sau lasă etichetarea în seama firmei de mutări, au foarte multă experiență în a nu rătăci lucrurile pe traseu. Tot firma de mutări te poate ajuta să împachetezi toate lucrurile în cutii, conform planului stabilit. Sau îți poți mobiliza familia și prietenii să  împachetați lucrurile pe cont propriu pentru a reduce costurile.

Știi când pleacă, știi când ajung

La această etapă, îți vei dori foarte tare să fi semnat contractul de mutări cu firma de mutări. 

Mutanții îți vor încărca cutiile în camioane și le vor transporta în siguranță către noua locație, unde vor fi plasate și repartizate pe camere, conform indicatiilor pe care le vei lăsa pe cutii. Sau dacă nu ai unde să te muți imediat, vor depozita cutiile în depozitele lor, pentru care vei plăti o chirie lunară.

În tot cazul, merită din singurul considerent că te ajută cu tot procesul de organizare și te degrevează de sarcina mutatului propriu-zis care poate fi copleșitoare chiar și pentru brațele fie și puternice ale unui singur om, sau chiar doi. 

Tot Mutanții te pot ajuta cu curățenia de după mutare, fie că vinzi apartamentul sau doar îl eliberezi. 

Marea Despachetare

Începe despachetatul cu cele esențiale. Dacă nu ai câteva zile libere să te ocupi de întreaga operațiune, planifică-ți să despachetezi lucruri 1-2 ore pe zi. 

Nu te grăbi. Dacă nu te deranjează cutiile din jur, atunci ia-ți tot timpul necesar pentru a despacheta și a pune lucrurile la locul lor. Este important să-ți acorzi răgazul acesta de timp în care să gândești configurația noii tale case, așadar ai nevoie să o faci în liniște pentru a putea găsi locul fiecărui lucru. 

Reminder important. Evită să programezi vreo petrecere de casă nouă pentru că stresul va fi mare că nu ai totul pus la punct. Mai întâi așează totul la locul său, apoi gândește-te la celebrarea noii tale locuințe! 

Veștile bune însă vin abia la final  – te poți bucura de mutarea în noua ta casă cu absolut toate lucrurile bine puse la punct, cu o reducere de 10% la serviciile firmei de mutări Mutanții, dacă ești posesorul unui card BLITZ VIP!


4 martie 2021

20:30:11